Fostul preşedinte al Egiptului, Hosni Mubarak, a fost condamnat la închisoare pe viaţă
Mubarak a fost găsit vinovat de uciderea protestatarilor în timpul revoltelor din 2011.
Decizia a fost pronunţată de Tribunalul Militar de la Cairo.
În cadrul procesului împotriva fostului lider de la Cairo, care a început în august anul trecut, au fost audiate peste 2.000 de persoane, iar pentru a da verdictul final judecătorul a trebuit să analizeze peste 40.000 de pagini de documente.
Fostul preşedinte al Egiptului, Hosni Mubarak, a condus ţara aproape 30 de ani, până a fost alungat de la putere în urma valului de proteste în masă din februarie 2011. El a devenit şeful statului în urma asasinării lui Anwar Sadat, în 1981. Nimeni nu a putut prezice la acea vreme că puţin cunoscutul vicepreşedinte Mubarak va deveni primul om în stat pentru o aşa perioadă lungă de timp.
Predecesorul lui Hosni Mubarak, Anwar Sadats a fost ucis de militanţii islamişti în timpul unei parade militare desfăşurate la Cairo. Deşi stătea chiar lângă preşedintele Egiptului din acea vreme, Mubarak a scăpat nevătămat.
De atunci, el a supravieţuit în cel puţin şase tentative de asasinat. În afară de talentul său de a evita gloanţele, fostul comandant al Forţelor Aeriene a reuşit să se menţină la putere timp de trei decenii prin poziţionarea sa ca un aliat de încredere al Vestului şi prin lupta pe care o ducea împotriva opoziţiei din ţara sa.
Mubarak a fost un adversar hotărât al islamismului radical de tipul al-Qaida, însă nu a reuşit să limiteze creşterea în importanţă a unui islam tradiţionalist, inspirat de mişcarea Fraţii Musulmani. Din cauza revoltelor interne, izbucnite în 2011, influenţa sa a scăzut rapid. În urma protestelor în masă, pe 1 februarie, Mubarak a declarat că nu va mai participa la alegerile prezidenţiale din septembrie 2011. În ciuda anunţului, violenţele din Egipt au continuat, iar câteva zile mai târziu, Mubarak a demisionat.