Fostul președinte al României Ion Iliescu a fost audiat astăzi în dosarul Revoluţiei
Fostul președinte al României Ion Iliescu a fost audiat astăzi în dosarul Revoluţiei. Procurorii i-au comunicat că au extins perioada pentru care este cercetat penal pentru crime împotriva umanităţii. Anterior, preşedintele Klaus Iohannis şi-a dat acordul. Iliescu va trebui să răspundă pentru evenimentele care au avut loc în perioada 22 - 31 de decembrie 1989.
Ion Ilescu nu a făcut declaraţii în faţa presei nici la intrarea, nici la ieşirea din Parchetul de pe lângă Tribunal. El a fost huiduit de un bărbat care l-a aşteptat în faţa instituţiei.
"- Cine a tras la revoluţie, domnule preşedinte? Criminalule! A venit timpul să plăteşti. La puşcărie te-ai dus! O zi măcar!"
Avocatul fostului lider român a declarat că nimeni nu se aştepta ca peste 30 de ani, Iliescu să fie acuzat pentru fapte care la acea vreme i s-au părut oneste şi corecte.
"I-au prezentat acestuia şi învinuirea şi din perspectiva perioadei 22 - 27 decembrie.
- Cum a reacţionat domnul preşedinte? A dat vreo declaraţie?
- Nu. La momentul acesta suntem la începutul unei analize a aprobatoriului. Probabil ne vom hotărî ulterior dacă vom da sau nu declaraţie", a spus Adrian Georgesc, avocatul lui Ion Iliescu.
Fostul preşedinte al României Ion Iliescu este urmărit în dosarul Revoluţiei din 1989 alături de fostul premier Petre Roman şi fostul prim-vicepremier Gelu Voican Voiculescu. Cei trei au condus Consiliul Frontului Salvării Naţionale, organul care a exercitat puterea executivă şi legislativă în România, după înlăturarea de la putere a lui Nicolae Ceauşescu.
Anchetatorii au stabilit că începând cu seara de 22 decembrie 1989 în România a fost organizată o diversiune militară soldată cu peste 1100 de morţi, peste 3300 de răniţi şi importante distrugeri materiale.
- ACROBAŢIE SILENŢIOASĂ. Gaşper Novak a executat salturi în timpul nopţii (VIDEO)
- Nu se lasă cu una, cu două! Traian Băsescu NU RENUNŢĂ la ideea de a obţine cetăţenia Republicii Moldova
- Dosarul unui fost ofițer de investigație din cadrul INI, trimis în judecată
- Moldova, încurajată la Bruxelles să continue vectorul pro-Vest şi după alegerile parlamentare