Fostul preşedinte sud-african, Nelson Mandela, a împlinit 93 de ani
Marele luptător pentru egalitate şi libertate din Africa de Sud, Nelson Mandela, a împlinit astăzi 93 de ani. O lume întreagă a celebrat ziua de naştere a celui care a încercat să înveţe sud-africanii să se respecte indiferent de culoarea pielii.
Cei 12,4 milioane de elevi sud-africani au cântat simultan "La mulţi ani, Tata Madiba!“, o melodie dedicată lui Nelson Mandela.
Actorul american Morgan Freeman a lansat un apel prin care a chemat voluntarii să efectueze 67 de minute de muncă în folosul comunităţii, pentru a marca astfel ziua de naştere a liderului sud-african. Freeman a interpretat rolul lui Nelson Mandela în pelicula "Invictus", în 2009.
"Mandela a petrecut 67 de ani după gratii. Ca să sărbătorim ziua lui, am făcut apel la toţi cei interesaţi să efectueze 67 de minute de muncă în folosul comunităţii", a spus actorul.
Răspunzând apelului, mii de oameni din întreaga lume au fost implicaţi azi în acţiuni de caritate.
Liderul sud-african a ales să sărbătorească ziua de naştere discret, în familie. Nelson Mandela este considerat un erou pentru lupta sa anti-apartheid în Africa de Sud. Totuşi, starea sa de sănătate este din ce în ce mai fragilă. Mandela s-a retras în 2004 din viaţa publică. El a fost primul preşedinte sud-african de culoare ales prin vot universal. A fost condamnat pe viaţă în 1964, dar a fost eliberat, după 27 de ani închisoare. În 1993, a primit Premiul Nobel pentru pace.
- Raisa Botezatu este noul preşedinte interimar al Curţii Supreme de Justiţie
- Dodon: Vom ataca decizia AIE privind desfiinţarea funcţiei de preşedinte al CMC
- Gorincioi rămâne fără fotoliu. Parlamentul a anunţat concurs pentru funcţia ce o deţine acesta
- Human Rights Watch cere judecarea lui George W Bush