Fostul primar al oraşului Orhei, Ion Şarban, a fost obligat de instanţă să plătească statului o sumă de peste 10 mii de lei. Aceasta după ce procurorii au constat că din cauza lui Şarban, Republica Moldova a fost obligată de Curtea Europeană pentru Drepturile Omului, să achite în favoarea reclamantei Natalia Filimonova un prejudiciu material şi moral în sumă de 620 de euro.
Procurorii spun că Moldova a fost condamnată la CEDO pentru că fostul primar al oraşului Orhei a refuzat să o repună în funcţie pe Natalia Filimonova, deşi în acest sens exista o decizie judecătorească definitivă. În 1999, Natalia Filimonova a fost demisă de Şarban din funcţia de specialist al Primăriei Orhei.