Fostul principe Nicolae a venit la catafalcul Regelui Mihai I la Palatul Regal
Fostul principele Nicolae a venit să îi aducă un ultim omagiu Regelui Mihai la Palatul Regal. Nepotul Majestăţii Sale a fost aştepatat de sute de oameni care l-au primit cu braţele deschise.
Nicolae nu a dorit să stea de vorbă cu presa, însă a vorbit cu toţi cei care au venit să-şi ia rămas bun de la bunicul său. Într-o discuţie cu unul dintre cei prezenţi la Palatul Regal, fostul principe Nicolae a spus că "avem nevoie de stabilitate".
Fostul principele Nicolae a spus că va ţine doliu 40 de zile, timp în care nu doreşte să facă nicio altă declaraţie, scrie romaniatv.ro.
În ciuda neînţelegerilor din ultimele luni, Casa Regală a acceptat ca fostul principe Nicolae să fie prezent la funeralii, împreună cu logodnica sa.
Timp de trei zile, românii care vor să îi aducă un ultim omagiu Regelui Mihai o pot face la Palatul Regal din Capitală, slujba de înmormântare urmând să aibă loc la Curtea de Argeş.
La înmormântare vor participa peste 100 de personalităţi. Printre acestea se află şi Prinţul Charles, dar şi un reprezentant al Casei Regale din Spania. În ciuda neînţelegerilor din ultimele luni, Casa Regală a acceptat ca fostul principe Nicolae să fie prezent la funeralii, împreună cu logodnica sa.
ROMÂNIA - UE
- Omagiu adus pentru Regele Mihai I. Sute de români au adus flori Majestăţii Sale la Palatul Regal din București (IMAGINI LIVE)
- Oamenii încă sunt aşteptaţi să aduca un ultim omagiu Regelui la Palatul Regal (IMAGINI ÎN DIRECT)
- Un ultim omagiu! Doritorii să depună flori şi să se închine la catafalcul Regelui Mihai mai au la dispoziţie o singură zi