Fostul procuror general interimar Andrei Pântea, REŢINUT. De ce este bănuit
Fostul procuror general interimar, Andrei Pântea, a fost reținut de Procuratura Anticorupție, pentru depășirea atribuțiilor de serviciu. El este învinuit că a transferat ilegal în Federația Rusă dosarul așa-numitului hoț în lege Grigore Karamalak, alias Bulgaru. Informaţia a fost confirmată pentru Publika TV de Serviciul de Presă al Procuraturii Generale. Pântea riscă până la 15 ani de închisoare.
Temei pentru reţinerea fostului Prim-adjunct al Procurorului General, Andrei Pântea au servit probele acumulate în acest caz. Printre care, inclusiv, declarațiile mai multor martori potrivit cărora rezultă primirea indicațiilor privind transferul procedurii penale în privința lui Caramalac. Totodată, la domiciliul lui Pântea au fost identificate documente referitoare la cazul Caramalac.
De asemenea, reținerea a fost argumentată prin implicarea numelui fostului Prim-adjunct al Procurorului General, Andrei Pântea, într-o urmărire penală, in personam.
Grigore Caramalac a fost pus sub acuzare în Moldova pentru că în anii 90 a condus o grupare care a comis o serie de omoruri, jafuri, estorcare de bani şi banditism. În 2008 a obţinut cetăţenie rusă, deşi în 1998 a fost dat în urmărire internaţională. În februarie 2014, Procuratura Generală a transmis dosarul lui Grigore Karamalak în Rusia, unde acesta a fost achitat.
"Au existat interese. Domnul Pântea fiind în funcția de prim-viceprocuror, știa foarte bine despre decizia CSJ, care anula încheierea judecătorului de instrucție de la Râșcani, Ghenadie Morozan, și, respectiv, nu avea dreptul să transfere acest dosar în Federația Rusă. Dânsul a făcut abuz de serviciu și, din câte știu, a semnat decizia de transfer când procurorul general Zubco nu se afla în țară. Circulau zvonuri că, pentru acest transfer, s-au propus sume foarte mari: între 500 de mii și 1,5 milioane de dolari, iar în cazul unor zvonuri de acest gen adevărul, de regulă, e cam pe la mijloc", a declarat fostul procuror al muncipiului Chișinău, Ivan Diacov într-un comentariu făcut pentru Deschide.MD.
Anterior, Realitatea.md a publicat în exclusivitate interceptări scandaloase din care rezultă că Andrei Pântea are legături strânse de prietenie cu autoritatea criminală Ion Șoltoianu. Cei doi discută la telefon, deși Șoltoianu este deținut într-un penitenciar închis, fiind condamnat pentru omorul lui Ion Stratulat. Autoritatea criminală îl felicită pe Andrei Pântea cu ziua procurorilor. Cei doi discută și despre o dimensiune operativă și își exprimă speranța că totul va fi bine. Într-o altă discuție, autoritatea criminală, Ion Șoltoianu îl numește pe Andrei Pântea, frate.
Bloggerul Veaceslav Balacci a publicat un articol în care arată că Renato Usatiî ar fi cerut acum câțiva ani trimiterea dosarului Karamalac în Rusia.
Blogerul menționeză că: "Unul din favorurile cerute insistent de Usatîi de la 'nanu' a fost trimiterea în Rusia a dosarului instrumentat în Moldova, în care era inculpat 'hoţul în lege' Grigore Karamalac (alias Bulgaru), astfel încât acesta să şi-l poată închide acolo şi să se poată scoate din urmărirea Interpolului! De asta, Plahotniuc îi spune lui Usatîi să-i transmită lui Karamalac "să stea liniştit" şi lui Renato "să vină la Chişinău", el aflându-se atunci la Moscova. Din ce se vede, Plahotniuc îl şi amăgeşte pe Usatîi, că o să aibă grijă, că o să facă tot ce poate. Însă nu a făcut. Şi o să vă explic curând de ce n-a făcut-o".
Andrei Pântea a părăsit funcția de procuror cu o avere frumoasă, chiar dacă, oficial, familia acestuia nu are afaceri, trăind doar din banii statului. Soția lui, Ala Pântea, a lucrat timp de mai mulți ani în cadrul unui proiect al Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare. Centrul de Investigații Jurnalistice a scos la iveală în cadrul unei anchete privind averile procurorilor că omul legii şi-a înălţat o casă modernă cu două nivele pe o stradelă din oraşul Codru din Chişinău. În declaraţia de venit pentru anul 2013, Andrei Pântea indica faptul că şi-a cumpărat un lot pentru care a plătit aproape 44.000 de lei. Reiese că omul legii ar fi avut nevoie de doar doi ani pentru a-şi înălţa casa. Procurorul, care iniţial a refuzat să ne ofere detalii despre noua sa casă, precizând că acest lucru ține de domeniul datelor cu caracter personal, a revenit cu următoarea precizare: "Până la darea oficială în exploatare, este considerat un bun în stare de construcţie".
Pe lângă asta, Andrei Pântea mai are câteva apartamente, dar şi casa părintească din raionul Hânceşti, care i-a fost donată. Un apartament a fost cumpărat în 2009 și are o suprafaţă de 103 metri pătraţi. În 2011, procurorul a mai cumpărat un apartament de 32 de metri pătraţi, iar în 2013, omul legii a mai investit într-un apartament de 66 de metri pătraţi, care a costat 400.000 de lei. Asta în timp ce, la capitolul "Datorii", Andrei Pântea a indicat că are un contract de ipotecă cu firma "Basconlux", cea care ridică blocuri în care procurorii şi-au cumpărat locuinţe de două ori mai ieftin decât preţul de piaţă. Valoarea iniţială a contractului a constituit aproape 48.000 de euro. Omul legii deţine şi trei automobile, printre care un BMW X5, fabricat în 2006 şi cumpărat în 2013 cu 150.000 de lei. "Consideraţi că un procuror trebuie să trăiască pe malul râului Bâc? Să-şi ridice acolo o colibă? Să umble încălţat în cizme de chirză? Luaţi în calcul anii lucraţi în Procuratură", ne-a îndemnat Andrei Pântea.
Întâmplător sau nu, Andrei Pântea și-a prezentat demisia după ce Ion Diacov, fostul procuror al municipiului Chişinău, i-a adus subalternului său noi acuzații în cadrul unei conferinţe de presă. "Pântea a fost adjunctul meu și pe timpuri. Era destul de modest, trăia la gazdă. Eu am cerut la Primărie pentru el un apartament cu două odăi. Dar odată ce a fost promovat în aparatului central, a obținut o casă, apartamente și mașini. Nu înțeleg, Procuratura Generală dă salarii în diamante?", s-a întrebat retoric Ion Diacov.