Fostul şef-adjunct al IGP, Gheorghe Cavcaliuc, cercetat penal
Embed:
Procuratura Generală a anulat ordonanțele de neîncepere a urmăririi penale, emise anterior de Procuratura Anticorupție în privința fostului șef-adjunct al IGP și a dispus reluarea procesului penal, iar în două cazuri - începerea în privința acestuia a două dosare penale pentru ”depășirea atribuțiilor de serviciu”.
Acţiunile sunt întreprinse în urma depistării de către Procuratura Generală a unor erori de drept și de fapt în soluțiile date anterior de procurorii anticorupție.
Astfel, Procuratura Generală menţionează că Serviciul Protecție Internă și Anticorupție al MAI ar fi stabilit o serie de încălcări pretins abuzive ale șefului-adjunct al IGP, care în cursul anului 2015, ar fi aplicat ilegal stimulări, sancțiuni disciplinare, avansări, transferuri, concedieri, acordat grade speciale și concedii, fără a avea împuterniciri în acest sens, prejudiciind statul în proporții deosebit de mari.
Chiar dacă ulterior, angajații MAI au fost repuși în drepturi prin deciziile irevocabile ale instanțelor de judecată, fiecare fiind despăgubit cu sute de mii de lei, iar caracterul ilegal al acțiunilor șefului-adjunct al IGP a fost confirmat, Procuratura Anticorupție a refuzat, în intervalul anilor 2015 – 2019, pornirea urmăririi penale în privința acestuia, arhivând materialele.