Fostul şef al ASP, Sergiu Railean, rămâne în arest la domiciliu
Fostul şef al ASP, Sergiu Railean, rămâne în arest la domiciliu. Magistraţii Curţii de Apel au respins demersul avocaţilor şi au menţinut demersul procurorilor. Răilean este învinuit de depăşirea atribuţiilor de serviciu, dar şi de fals în acte publice.
Avocatul fostului şef al ASP, Sergiu Cotruţă pledează pentru nevinovăţia clientului său.
Serghei Răilean a fost reținut în data de 17 noiembrie după ce în locuința acestuia au fost efectuate mai multe percheziții. Potrivit anchetatorilor, în perioada în care era şef al ASP a facilitat emiterea actelor de identitate pe numele mai multor persoane, în interesul unei organizații criminale. Dacă va fi găsit vinovat, acesta riscă până la opt ani de puşcărie.
În prezent el este vicepreședintele Partidului Democrat din Moldova. După reţinerea acestuia, PDM a emis un comunicat în care condamnă atacurile împotriva lui şi califică aceste acțiuni drept abuzive și nefondate.
Potrivit PDM, show-urile organizate de noua guvernare cu percheziții și intimidări au ca scop deturnarea agendei publice și distragerea atenției populației de la adevăratele probleme ale oamenilor.