Fostul şef de cabinet al lui Obama a fost ales primar al oraşului Chicago
Rahm Emanuel, fostul şef al administraţiei lui Barack Obama, a fost ales marţi primar al Chicago, din primul tur de scrutin, potrivit realitatea.net.
În cursa pentru primărie, în care au fost înscrişi şase candidaţi, Emanuel a obţinut 55% din sufragii. Principalul său rival, Gery Chico, a primit 24% din voturi.
Marţi seară, Obama l-a felicitat pe fostul şef al administraţiei prezidenţiale pentru "victoria sa bine meritată". "Ca locuitor al Chicago şi ca prieten, nu pot fi mai mândru. Rahm va fi un primar minunat pentru toţi locuitorii din Chicago", a spus el.
Emanuel îi urmează în funcţie lui Richard Daley, care a condus oraşul din 1989.
Atunci când s-a înscris în cursă, politicianul nu era foarte cunoscut electoratului, deşi este originar din acest oraş, a avut trei mandate în Congres, a fost şef al administraţiei prezidenţiale a lui Barack Obama şi consilier al preşedintelui Bill Clinton.
În aceste condiţii, campania sa s-a concentrat, în special, pe prezentarea către populaţie. Emanuel a rostit o serie de discursuri intens mediatizate în oraş şi a avut 357 de întâlniri informale cu alegătorii, dintre care 229 în locuri precum şcoli, magazine sau biserici şi 110 în gări.
În ceea ce priveşte mass-media, fostul oficial a difuzat numeroase anunţuri, care au avut ca scop atât să le amintească alegătorilor de legăturile sale cu Obama şi Clinton, cât şi să atace contracandidaţii.
De asemenea, el a fost nevoit să se concentreze pe a se apăra de acuzaţiile potrivit cărora nu este rezident legal al Chicago, deci nu poate candida. Acest lucru a apărut după ce şi-a închiriat locuinţa, când a devenit şef al administraţiei prezidenţiale. El a subliniat că nu a renunţat niciodată la reşedinţa sa şi s-a apărat în faţa unui comitet electoral, în decembrie, prezentând chiar o listă cu bunurile pe care le-a păstrat în locuinţă: rochia de mireasă a soţiei, vesela, albume foto, un pat şi un pian.