Fostul şef de la CFM, Iurie Topală, rămâne în arest
Fostul șef de la Calea Ferată din Moldova, Iurie Topală, extrădat anterior din Belgia, rămâne în arest preventiv. Curtea de Apel Chișinău a respins recursul avocaților acestuia și a lăsat în vigoare decizia primei instanțe.
Iurie Topală a fost reținut la începutul lunii ianuarie pe un aeroport din Belgia, după ce acesta a fost anunțat în căutare internațională în noiembrie 2021 de către autoritățile moldovenești. Potrivit Procuraturii Generale, Iurie Topală este învinuit că în perioada 2015 - 2019, în care a fost şef la CMF, a prejudiciat întreprinderea cu 250 de milioane de lei.
PCCOCS anunța că procurorii au pus sub sechestru proprietăţile şi activele lui Iurie Topală şi ale altor figuranţi în dosar. Suma sechestrului este de 25 de milioane de lei.
Anterior, Iurie Topală a declarat în presă că în perioada în care a fost director al CFM, la întreprindere nu a existat nicio schemă ilegală.
Potrivit PCCOCS, în dosarul privind frauda patrimoniului CFM figurează mai mulţi foşti angajaţi cu funcţie de răspundere din cadrul instituției și au statut de învinuit.