Fostul selecționer al echipei naționale de fotbal, Engin Firat a acceptat o nouă provocare
Fostul selecționer al echipei naționale de fotbal a Republicii Moldova, Engin Firat a acceptat o nouă provocare. Antrenorul turc va pregăti prima reprezentativă a Kenyei în următoarele patru meciuri, iar în cazul calificării echipei în ultima etapă a preliminariilor Campionatului Mondial, contractul îî va fi prelungit.
"Sunt emoționat și motivat. Știu că Kenya este o țară fotbalistică, cu mulți suporteri, care au așteptări mari de la echipă. Am văzut lotul de jucători și mi-a plăcut ceea ce am văzut. Cred că putem obține rezultate, chiar dacă va fi greu", a declarat Engin Firat.
Engin Firat a fost selecționerul echipei naționale a Republicii Moldova în perioada octombrie 2019 - decembrie 2020. Sub comanda lui, „tricolorii” au înregistrat două remize și 9 înfrângeri.
Între timp, Federația de Fotbal a Turciei a anunțat că prima reprezentativă a fost preluată de germanul Stefan Kuntz. Antrenorul de 58 de ani va încerca să califice naționala semilunei la Mondialul din 2022. În grupa preliminară, Turcia este pe locul trei, cu 11 puncte, iar Țările de Jos și Norvegia au câte 13. Până la sfârșitul calificărilor fiecare formație va mai disputa câte patru meciuri.
Anterior, Kuntz a antrenat naționala de tineret a Germaniei și, pentru o perioadă scurtă, selecționata de seniori a țării.
La reprezentativa Turciei, el îi succede lui Şenol Guneş, de care federaţia s-a despărţit pe 10 septembrie.