Fostul selecţioner al Franţei, Raymond Domenech, va antrena voluntar o echipă de copii
Raymond Domenech nu se poate lăsa de antrenorat. Fostul selecţioner al Franţei şi-a găsit ocupaţia potrivită pentru a-şi consuma energia. Demis din funcţia de selecţioner al naţionalei franceze, urmare a dezastrului de la Mondialul Sud-African, Domenech nu a fost contactat de nici o echipă de top şi a decis să antreneze voluntar o grupă de copii, după cum anunţă L'Equipe.
Raymond Domenech se reprofilează! Fostul selecţioner al Franţei, cu care "cocoşii galici" au fost umiliţi la Campionatul Mondial din 2010, va antrena, în mod voluntar, la AC Boulogne-Billancourt, o echipă de copii de până la 10 ani, a anunţat cotidianul L’Equipe.
„Este vorba de un angajament pe termen lung din partea sa, fostul selecţioner va conduce antrenamentele în fiecare miercuri. Face asta voluntar, ca să se relaxeze cu copiii”, a declarat preşedintele secţiei de fotbal a clubului.
“Domenech va conduce o grupă de 80 de copii, născuţi în anul 2000, împărţită în opt echipe”, a mai adăugat oficialul lui AC Boulogne-Billancourt.
Din moment ce va primi o indemnizaţie de şomaj lunară cuprinsă între 5.600 şi 5.900 de euro, fostul selecţioner al Franţei îşi poate permite acest lucru. Demis de Federaţie, antrenorul are dreptul la "indemnizaţia de şomaj maximă prevăzută de lege".