Fotbal: Un muncitor a murit pe un şantier din Qatar, pentru Cupa Mondială din 2022
foto: agerpres.ro
Un muncitor nepalez de 23 de ani a murit, marţi, pe unul din şantierele Cupei Mondiale de fotbal din Qatar, competiţie care va avea loc în 2022, au anunţat responsabili de la Doha, fără a preciza circumstanţele decesului, scrie agerpres.ro.
Tânărul a fost găsit mort pe şantierul stadionului Al-Wakrah, se arată într-un comunicat al comitetului care supervizează organizarea CM 2022.
''Familia sa a fost informată, iar autorităţile qatariene şi nepaleze au fost notificate. O anchetă a fost deschisă, iar detalii despre acest incident vor fi dezvăluite ulterior'', precizează comunicatul.
Al-Wakrah este unul din cele opt stadioane care vor găzdui meciul la Mondialul din 2022.
În 2016, un alt muncitor nepalez a decedat pe şantierul Al-Wakrah, într-un accident de muncă.
Decesul de marţi este primul anunţat la un sit al Cupei Mondiale de la cel al muncitorului britanic Zac Cox în 2017. Acesta a căzut de la o înălţime de 39 de metri, după ce cablul său de susţinere s-a rupt, pe şantierul stadionului Khalifa. Un medic legist britanic a apreciat ulterior că pe acel şantier erau condiţii de muncă ''foarte periculoase''.
De când a obţinut dreptul de a organiza Cupa Mondială de fotbal din 2022, micul emirat din Golf a fost supus criticilor pentru condiţiile precare în care muncesc şi trăiesc muncitorii de pe şantierele pentru Cupa Mondială şi migranţii în general.
Ediţia din 2022 va fi prima a Cupei Mondiale care va avea loc iarna.

- Peste 200 de tinerii din Chişinău au luptat în acest weekend pentru "Trofeul Democraţiei"
- Real Madrid, într-o formă bună înaintea partidei din Supercupa Europei cu marea sa rivală
- FC Barcelona a cucerit Supercupa Spaniei pentru a 13-a oară
- BAVAREZII, UN NOU TROFEU. Bayern Munchen a învins Eintracht Frankfurt cu 5-0