Fotbalist, talentat şi la desen. Despre cine este vorba
Unul dintre cei mai buni fotbalişti bulgari din ultimii ani, Dimitar Berbatov, care joacă acum la Fulham, are un talent despre care puţini ştiu. După super golul din weekend, cu care a adus trei puncte echipei sale, fotbalistul a dezvăluit şi pasiunea pentru desen.
Berbatov a postat recent pe contul său de pe o reţea de socializare o serie de fotografii care înfăţişează personaje celebre, precum Tupac, Bruce Willis, Dr. House sau Marlon Brandon. Bulgarul, cu 9 goluri în actualul sezon pentru Fulham, demonstrează astfel că este talentat nu doar la fotbal, ci şi la pictură.
Dimitar Berbatov a evoluat de-a lungul carierei pentru CSKA Sofia, Leverkusen, Tottenham sau Manchester United, adunând şi peste 70 de selecţii în echipa naţională a Bulgariei. Berbatov nu este singurul fotbalist pasionat de desen, şi românul Eric Bicfalvi, care evoluează la Volîn Lutsk şi-a decorat casa cu propriile tablouri.