Fotbaliștii clubului Dacia Chişinău au ajuns în Azerbaidjan. Declaraţiile sportivilor
Fotbaliștii clubului Dacia Chişinău au ajuns în Azerbaidjan, unde vor juca, pe 28 iunie, cu Kiapáz Ganjá în primul tur preliminar al Ligii Europei.
Lotul chișinăuian a zburat spre Baku, unde a ajuns cu bine după o escală la Istanbul. La plecare "lupii galbeni" au declarat că vor să obţină victoria în prima manşă a confruntării cu azerii.
"Plecăm după un rezultat pozitiv, asta este un câştig. Ar fi de dorit să câşltigăm acolo ca să rezolvăm acolo toate problemele", a specificat fundaşul Daciei Chişinău, Simion Bulgaru.
"Nu ştim prea multe lucruri despre această echipă, am văzut niște imagini video, am discutat. Vom vedea ce va fi la Baku. Obiectivul principal este să nu primim gol şi să marcăm", a declarat atacantul Daciei Chişinău, Igor Bugaiov.
Au făcut deplasarea în Azerbaidjan 19 fotbalişti. Printre ei se află şi cei 3 jucători ucraineni ajunși la Dacia în inter-sezon: Rinar Valeev, Denis Kojanov şi Andrei Slinkin.
"Am văzut câteva meciuri ale adversarilor. Cunoaștem punctele lor slabe şi pe cele forte. Am tras concluzii împreună cu antrenorul principal. Sper ca totul va fi bine", a menţionat fundaşul Daciei Chişinău, Andrei Slinkin.
Meciul se va disputa pe ”Dalga Arena”, ce are o capacitate de aproape 10 mii de locuri. Stadionul se află în apropierea oraşului Baku şi este situat pe malul Marii Caspice.