Fotbaliștii străini ai echipei Dinamo au urat "La Mulți Ani" îmbrăcați în costume populare (VIDEO)
Jucătorii străini din lotul echipei de fotbal Dinamo București au urat "La Mulți Ani" românilor de Ziua Națională îmbrăcați în costume populare într-un clip video postat, scrie Agerpres.
Argentinianul Maximiliano Oliva (fundaș), italianul Luca Ceccarelli (fundaș), francezul Harlem Gnohere (atcant), slovacul Adam Nemec (atacant) și bosniacul Azer Busuladzic (mijlocaș) au purtat haine populare din diferite ale zone ale țării și au urat românilor "La Mulți Ani" în limba lor maternă.
Cei cinci fotbaliști au dezvăluit în câteva cuvinte în limba română de ce le place România și motivul pentru care doresc să continue aici : "mâncarea", "sarmalele", "mămăliga", "Bucureștiul", "suporterii români", "Dinamo, Dinamo, Dinamo", "fetele frumoase", "muzica românească", "pușca și cureaua lată", "România este cool", "am venit aici pentru fotbal" și "rămân aici pentru oameni".