Fotbalistul Ezequiel Lavezzi şi-a anunţat retragerea din activitatea sportivă
Fotbalistul argentinian Ezequiel Lavezzi şi-a anunţat retragerea din activitatea sportivă. Atacantul de 34 de ani a făcut anunţul după ultimul meci în tricoul formaţiei chineze Hebei, în care a marcat un gol.
În total, Lavezzi a înscris 34 de goluri pentru echipa din Superliga Chinei în cele 74 de meciuri jucate.
Anterior, sud-americanul a făcut ravagii în Europa la cluburile Napoli şi Paris Saint-Germain. Lavezzi a jucat la formaţia din Serie A între ani 2007 şi 2012, reuşind 48 de goluri în 188 de partide.
Lavezzi a cucerit cu Napoli doar Cupa Italiei. În schimb, cu Paris Saint-Germain a obţinut 9 trofee, dintre care 4 titluri în Ligue 1. Atacantul a jucat în total 161 de meciuri pentru parizieni, în care a marcat 35 de goluri.
În tricoul echipei naţionale a Argentinei, Lavezzi a bifat 51 de partide şi a înscris 9 goluri. Cu "albiceleşti", el a devenit vicecampion mondial în 2014.