Fotbalistul Frank Lampard rămâne la Manchester City până la finalul sezonului
Foto: corvuswire.com
Împrumutat iniţial până la finalul lunii ianuarie de la New York City, Lampard a ajuns la un acord cu "cetăţenii", dar şi cu formația americană, prin care va încheia sezonul alături de campioana Angliei.
Informația a fost publicată de "Daily Express" dar a fost confirmată şi de oficialii grupării de pe Etihad.
Pentru că va continua în Premier League, fotbalistul va fi remunerat suplimentar. Dacă până la finalul lui ianuarie el a fost plătit cu 150 mii de lire pe săptămână, până la încheierea sezonului va primi 190 mii de lire, la fel pe săptămână.
Deşi are 36 de ani, Lampard are evoluții apreciate de antrenorul lui City. În total, mijlocașul englez a bifat şase prezențe în tricoul lui City, pentru care a înscris de patru ori.