Fotbalistul lui AC Milan, Zlatan Ibrahimovic și antrenorul grupării Bologna, Siniša Mihajlovic, vor cânta un hit din anii 70 la Festivalul de la Sanremo. Anunțul a fost făcut chiar de prezentatorul evenimentului muzical anual din peninsulă, Amadeus. Ibra și Mihajlovic vor interpreta piesa "Io vagabondo" a trupei italiene Nomadi.
Fotbalistul suedez va participa și la un scurt moment umoristic alături de Amadeus și actorul de comedie Rosario Fiorello, ambii suporteri ai rivalei Inter Milano.
Inițial, Ibrahimovic a fost criticat de fanii grupării de pe San Siro pentru participarea la Festivalul de la Sanremo, în condițiile în care AC Milan are de jucat miercuri un meci de campionat, cu Udinese.
Suedezul s-a accidentat, însă, în partida etapei trecute din Serie A cu AS Roma și va fi indisponibil cel puțin 10 zile.