Fotbalistul român Răzvan Raţ şi-a anunţat retragere din activitate
Fotbalistul român Răzvan Raţ şi-a anunţat retragere din activitate. Ajuns la 37 de ani, fostul internaţional a mărturisit în cadrul unei emisiuni TV că îi este greu să se motiveze pentru a juca în continuare.
Răzvan Raţ s-a lansat în fotbalul mare la Rapid Bucureşti, acolo unde a evoluat până în 2003, în momentul in care fost transferat de Şahtar Doneţk.
Dupa 10 ani petrecuţi la "mineri", fundaşul a plecat apoi în Anglia, la West Ham United, iar în 2014 a ajuns la clubul spaniol Rayo Vallecano.
Jucătorul a mai evoluat la formaţia PAOK Salonic din Grecia, iar în ultimul sezon a fost legitimat la ACS Poli Timişoara, ce a retrogradat în liga a doua valorică din România.
Raţ a bifat 113 selecţii în tricoul primei reprezentative a Romaniei. În carieră sa, el a cucerit nu mai puţin de 20 de trofee. În sezonul 2008-2009, cu Mircea Lucescu pe bancă şi Razvan Raţ în teren Şahtar Doneţk a câştigat Cupa UEFA.
Răzvan Raţ este românul care a adunat cele mai multe meciuri în Liga Campionilor - 57 la număr.