14 străini originari din Ecuador și Republica Peru lucrau ilegal în Republica Moldova ca operatori în cadrul unui centru de apel. Au fost obligaţi să părăsească ţara.
Potrivit Inspectoratului General pentru Migraţie, străinii desfășurau activitate de muncă în lipsa actelor permisive emise de către autoritatea competentă pentru străini. În urma celor constatate, ofiţerii au declarat că străinilor le-au fost aplicate amenzi în valoare totală de 21 mii de lei și au fost obligați să părăsească teritoriului țării în termen de 15 zile, cu aplicarea interdicției de intrare pentru o perioadă de 3 ani.
Totodată, ofiţerii au precizat că persoana juridică urmează să fie sancționată cu amendă în valoare de 105 mii lei, pentru angajarea ilegală în câmpul muncii a străinilor.