(FOTO) Angajații din industria divertismentului se plâng că pandemia i-a lăsat fără bani. Reacţia Guvernului după ce aceştia au ieşit la PROTEST
Protest cu muzică la Guvern. Zeci de prestatori de servicii din domeniul divertismentului, organizatori de evenimente, moderatori, animatori, fotografi și interpreți, au cerut Executivului să găsească soluții ca să îşi desfășoare activitatea. Oamenii se plâng că din cauza pandemiei au rămas fără surse de venit în ultimele patru luni.
Protestatarii, care au păstrat distanţa socială şi au purtat măşti sanitare, au cerut Guvernului să permită organizarea evenimentelor mici, cu respectarea normelor de protecție.
"Am venit să cerem să ni se deschidă activitatea noastră, măcar cu norma reglementată, 30 până la 100 de persoane. Sunt restaurante unde este zonă verde și se pot organiza și petreceri în aer liber", a menţionat o protestatară.
Unii dintre ei spun că nu mai au de lucru din noiembrie și că trăiesc cu ajutorul părinților sau din împrumuturi:
"Deja aveam o gaură financiară în companie și abia așteptam să vină perioada asta de vară, în care noi să ne îndreptăm spatele și să putem acoperi o mulțime de cheltuieli. În această perioadă noi am pierdut mai mult de jumătate din echipă".
În timp ce unii recunosc că nu plătesc patentă, alții spun că au cumpărat-o degeaba:
"Am fost impuși, în luna februarie, toți artiștii au fost sunați, să achităm pentru un an înainte și imediat s-a început pandemia. Vreau să văd dacă o să ne reîntoarcă acei bani sau dacă ni se vor restarta pe anul viitor".
Niciun reprezentant al Guvernului nu a ieșit în fața oamenilor pentru a le asculta păsul. Publika TV a trimis o scrisoare oficială pentru a afla dacă executivul va lua în calcul aceste doleanțe, dar nu am primit niciun răspuns deocamdată.
Potrivit ultimei decizii a Comisiei Extraordinare de Sănătate Publică, până în 1 august sunt interzise nunțile, cumetriile, mesele de pomenire sau aniversările.
Contactat de Publika TV, serviciul de presă al Guvernului a precizat că permisiunea de a organiza ceremoniile nu se va decide la dorința executivului, ci în funcție de evoluția situației pandemice din țară. Guvernul declară că dorește să relanseze toate activitățile economice, însă asigurarea sănătății oamenilor este prioritară.