(FOTO) Au găsit o gaură neagră în spaţiu, de 660 de milioane de ori mai mare ca Soarele
Cercetătorii de la Universitatea din California au descoperit o imensă gaură neagră în spaţiu, în sistemul nostru solar.
Datorită instrumentelor de care au beneficiat, oamenii de ştiinţă au aflat că această descoperire este de 660 de milioane de ori mai mare decât Soarele.
Esta una dintre cele mai precise măsurători din istoria materiilor din spaţiu, scrie realitatea.net.
Gaura neagră este situată în centrul galaxiei, iar cercetătorii i-au studiat puterea gravitaţională. Au aflat că este una foarte puternică. Dimensiunea imensă a acestei găuri negre a fost determinată cu ajutorul gazului rece molecular şi a prafului cosmic ce orbitează în jurul acesteia. Caracteristicile ei nu permit accesul luminii.