(FOTO) Banca de Economii a inaugurat Filiala numărul 50
Procesul de modernizare și optimizare a Băncii de Economii (BEM) continuă. Pe 28 octombrie curent și-a deschis larg ușile Filiala nr.50, pe bd. Grigore Vieru 26/1. Acțiunea este parte a unui plan ambițios de modernizare și extindere a rețelei celei mai mari bănci din Republica Moldova.
La evenimentul de deschidere au participat acționarii Băncii, membrii Comitetului de Conducere, reprezentanți ai puterii de stat, dar și parteneri şi clienţi ai Băncii.
“În această vară am prezentat publicului larg planul de dezvoltare a Băncii pentru următoarele luni și iată rezultatul. Așa cum am promis, suntem prezenți la deschiderea unei filiale noi a Băncii. Acesta este parte a strategiei ample de dezvoltare și extindere a rețelei Băncii”, a declarat în discursul său, Ilan Şor, Preşedintele Consiliului Băncii.
"Dechiderea unei noi filiale înseamnă că Banca are perspectivă, Banca are putere, Banca se dezvoltă. Banca de Economii este cea mai mare bancă, căreia îi urez realizări mari și mult succes", a menționat Leonid Talmaci, președintele Asociației Băncilor din Republica Moldova, prezent la evenimentul de deschidere a Filialei nr. 50, BEM.
Amplasat chiar în centrul capitalei, noul oficiu are un design modern şi practic. Filiala este dotată cu tehnică de ultimă generație, pentru optimizarea la maxim a procesului de deservire a clienților.
“Banca de Economii își confirmă sloganul “Cea mai mare Bancă”. Astăzi, Banca de Economii are o rețea de 576 subdiviziuni, ceea ce reprezintă 45% din întreaga rețea de retail banking din țară. Până la sfârșitul anului vom mai deschide 5 locații noi”, a mai spus Ilan Shor în cadrul evenimentului.
Filiala va deservi clienți persoane juridice, cît și fizice. Pentru mai multă comoditate, au fost amenajate săli aparte pentru deservirea separată a celor două categorii de clienți.
Aliona Mustea, director filiala nr.50: “Vom acorda o atenție sporită procesului de deservire, deoarece fiecare client este important pentru noi. Personalul filialei este bine pregătit, profesionist și informat.”
Întreg portofoliul de produse și servicii ale BEM este pus la dispoziția clienților: deserviri de conturi, procesări rapide ale plăților, carduri bancare, transferuri. Pentru comoditatea consumatorilor, la intrare a fost instalat un bancomat.
Preşedinte Interimar, Viorel Bîrca, a vorbit despre performanţele Băncii din ultimele luni, obţinute prin aplicarea unei strategii de lucru corecte şi orientate pro client.
“Activele totale au ajuns la circa 11 mlrd lei, la situația din 30.09.2014. (ceea ce este cu 28% mai mult față de începutul anului). Soldul total de depozite a depășit 8,5 mlrd lei, acesta fiind cel mai important indicator al încrederii clienților în Bancă.”
Odată cu deschiderea unei noi filiale, Banca de Economii a devenit mai aproape de clienţii săi, urmând strategia de dezvoltare și oferind cele mai noi și mai bune produse, în locații moderne și comode.
Programul Filialei nr.50 a Băncii de Economii: Luni – Vineri 09:00 – 17:00. Vă așteptăm pe adresa bd. Grigore Vieru 26/1!
P.