Lord, Fox, și Crok, patrupezii care își exercită activitatea de serviciu la Sectoarele Poliției de Frontieră Ungheni, Tudora și Basarabeasca, au trecut cu succes examenul de absolvire a cursului specializat în dresaj canin, organizat în orașul Hermanice, Cehia.
Testarea câinilor a implicat 3 etape de examinare, concentrându-se pe căutarea mirosului de stupefiante la oameni, bagaje și mijloace de transport. Toate cele 3 echipe, formate din cânii de serviciu Lord, Fox și Crok, împreună cu polițiștii de frontieră Andrei, Constantin și Serghei au demonstrat performanțe remarcabile în toate aceste domenii.
"Cursul intensiv, desfășurat în perioada septembrie-noiembrie 2023, a avut scopul de a dezvolta noi metode și practici de dresaj al patrupezilor, totodată fiind o bună oportunitate de a realiza un schimb de experiență în domeniul de referință", a precizat Poliția de Frontieră.