(FOTO) Cel mai scump Ferrari din lume. AFLĂ cu cât a fost vândut
Ferrari 250 GTO este una dintre cele mai râvnite maşini de colecţie ale momentului. Vândută cu echivalentul a 7.000 de euro în 1963, supercarul a ajuns astăzi şi la 24.3 milioane de euro.
Deşi piaţa auto nu şi-a revenit încă la nivelul de dinainte de criză, pasiunea pentru maşinile de colecţie a rămas aceeaşi în rândul cunoscătorilor. Recent, un nou record dovedeşte că această pasiune poate scoate din buzunarul colecţionarilor de maşini sume fabuloase, identice cu cele plătite de colecţionarii de artă.
Ferrari 250 GTO este una din maşinile care a atras întotdeauna atenţia pasionaţilor şi a scos mulţi bani din conturile oamenilor de afaceri. Produs în doar 39 de exemplare, între 1962 şi 1964, a devenit una dintre cele mai râvnite maşini ale secolului nostru.
Profit de 5.4 milioane de dolari pentru fostul proprietar
Tocmai acest lucru a făcut ca un exemplar, cu numărul de identificare 5095, să fie vândut recent cu impresionanta sumă de 24.3 milioane de euro. Fostul proprietar, Jon Hunt, a decis să vândă maşina după doar trei ani de la achiziţia ei. Decizia a fost una inspirată, tranzacţia aducându-i un profit de 5.4 milioane de euro dacă ne raportăm la suma cu care Hunt a cumpărat maşina în 2008.
Deşi valoarea cu care a fost vândut este una impresionantă, Ferrari 250 GTO nu îşi poate adjudeca titlul de cea mai scumpă maşină din lume pentru că, anul trecut, un Bugatti Type 57SC s-a vândut cu o o sumă cuprinsă între 24 şi 31 de milioane de euro.
A aparţinut preşedintelui Samsung
Echipat cu un motor V12 de 3.0 litri, 250 GTO oferă 300 de cai putere şi un sprint de la 0 la 100 de km/h în 6.1 secunde. Pentru aceste performanţe, clienţii din anii '60 trebuiau să scoată din buzunar echivalentul a 7.000 de euro.
Exemplarul vândut zilele trecute are în spate şi o serie de raliuri în care a scris performanţe notabile. A debutat în cursa Tour de France din 1963 şi a câştigat apoi, un an mai târziu, cursele Rallye de Picardie, Rallye du Limousin şi Les Andelys.
A continuat să fie prezent la curse şi la expoziţii până când a fost cumpărat, în 1996, de preşedintele Samsung, Lee Kun-hee. Acesta l-a păstrat până în 2007, când maşina a ajuns pe tărâm britanic. Acum, ea va merge către un nou proprietar, de această dată din Spania.