(FOTO) Dorin Recean, întâlnire cu omologii săi europeni. Consolidarea relaţiilor de parteneriat cu ţările UE, printre temele de discuţii
Premierul Dorin Recean a avut o serie de întrevederi cu omolologii săi europeni, la Forumul Economic Mondial de la Davos. Discuţiile au vizat consolidarea relațiilor comercial-economice ale Republicii Moldova cu țările membre ale Uniunii Europene, precum și parcursul european al țării noastre.
Potrivit unui comunicat publicat de Executiv, în cadrul discuțiilor cu prim-ministrul Țărilor de Jos, Mark Rutte, Recean a mulțumit omologului olandez pentru suportul oferit în decizia de începere a negocierilor de aderare a țării noastre la UE și a menționat că autoritățile continuă reformele inițiate în domeniul justiției și dezvoltării economice a Republicii Moldova.
De asemenea, oficialii au discutat despre relațiile economice dintre țările noastre, care au un potențial de creștere, în special în domeniile IT, transport și producția energiei regenerabile.
„Regatul Țărilor de Jos a fost de-a lungul anilor un partener important al Republicii Moldova în parcursul nostru european. Mizăm în continuare pe suportul autorităților olandeze și suntem deschiși să intensificăm cooperarea bilaterală în domeniul comercial-economic dintre statele noastre”, a menționat prim-ministrul Dorin Recean.
La întrevederea cu prim-ministrul croat, Andrej Plenković, au fost discutate posibilitățile de preluare a experienței Croației în procesul de aderare la Uniunea Europeană, fiind apreciată dinamizarea dialogului politic dintre țările noastre.
Oficialii au făcut o retrospectivă a proiectelor comune în domeniul social și au avut un schimb de opinii cu privire la posibilitățile de intensificare a dialogului moldo-croat în domenii de interes comun.
„Obiectivul nostru aici este să avem stabilitate, legăturile care sunt necesare pentru ca să aducem mai multe investiții în Republica Moldova. Pentru că noi suntem nemijlocit în vecinătatea acțiunilor militare active, prin urmare este important ca business-ul să simtă și susținerea politicului din țările lor ca să vină în Republica Moldova.Forum Economic de la Davos este anume acel format de întâlnire între politic și comunitatea de afaceri, care este necesar pentru ca comunitatea de afaceri să facă investiții în Republica Moldova”, a declarat premierul Dorin Recean.
Tot astăzi, prim-ministrul Dorin Recean a avut o întrevedere cu omologul său din Liechtenstein, Daniel Risch. Oficialii au apreciat dinamizarea dialogului dintre țările noastre, în special după semnarea în anul trecut, la Vaduz, a Acordului de Liber Schimb cu Asociația Europeană a Liberului Schimb EFTA.
De asemenea, șeful Cabinetului de miniștri a mulțumit premierului Daniel Risch pentru asistența în domeniul educațional, în valoare de peste 11 milioane de euro, oferită prin intermediul programelor de dezvoltare ale Guvernului Liechtenstein.
În discuția cu președinta Consiliului de miniștri din Bosnia și Herțegovina, Borjana Krišto, oficialii s-au referit la posibilitățile de consolidare a dialogului politic bilateral pentru a explora interese comune, în principal în ceea ce privește perspectiva europeană. De asemenea, a fost agreată agenda comună pentru accelerarea procesului de negociere a Acordurilor în domeniul social, vamal și al transporturilor, în contextul celor 30 de ani de relații diplomatice, pe care îi marcăm în acest an.
Lucrările Forumului Economic Mondial de la Davos se desfășoară în perioada 15 - 19 ianuarie.
Citeşte şi: Prim-ministrul Dorin Recean, întrevedere cu președinta BERD, la Davos. Despre ce au DISCUTAT
Pe canalul de Telegram Publika, găsiți mai multe informații de ultima oră, imagini foto și video din Moldova, dar și din întreaga lume!