În Aeroportul Internațional Chişinău, polițiștii de frontieră în conlucrare cu funcționarii vamali au supus controlului de specialitate bagajele pasagerilor de la ruta Chişinău – Istanbul. În rezultat, în valiza unei pasagere au fost depistate mai multe ceasuri, toate nedeclarate organului vamal.
Pasagera în vârstă de 31 de ani a selectat coridorul verde „nimic de declarat”, dar și în discuții a comunicat că nu transportă nimic, se mai arată în nota informativă a Serviciului Vamal.
Bunurile au fost ridicate şi sunt pasibile confiscării, iar persoana riscă să fie sancționată contravențional.