(FOTO) Noul ministru al Finanţelor, Anatol Arapu, a fost prezentat colectivului. "Am emoţii şi vă mulţumesc pentru încrederea acordată"
Noul ministru al Finanţelor, Anatol Arapu, a fost prezentat colectivului instituţiei. Acesta s-a arătat încântat că după 13 ani de la plecarea s-a din ţară îşi revede colegii şi a mulţumit tuturor pentru încrederea acordată.
"Sunt bucuros ca după 13 ani să revăd mulţi oameni pe care îi cunosc. Am emoţii. Vă mulţumesc, pentru încrederea acordată. Continuitate la cele începute în cadrul instituţiei va fi, este programul Guvernului şi a ţării, care trebui implementat. Vom avea continuitate pentru o bună funcţionare a sistemului fiscal. Mă bazez pe sprijinul tuturor celor care activează în cadrul ministerului, dar şi pe suportul domnului Negruţă", a menţionat Arapu.
Publika.md aminteşte că, astăzi, Anatol Arapu a fost numit ministru al Finanţelor. Acesta a deţinut funcţia de ministru al Finanţelor în perioada 1998-1999, după care a lucrat la compania Lukoil România ca director financiar, timp de un an, iar din 2001 până în prezent a deţinut funcţia de director general adjunct pe probleme economice şi financiare.
Anatol Arapu s-a născut pe 27 noiembrie 1962 în satul Văsieni, Ialoveni. Acesta a absolvit facultatea de economie a Universităţii de Stat din Moldova în 1985, Institutul economico-statistic de la Moscova în 1987 şi Institutul Organizaţiei Mondiale a Comerţului din Geneva, Elveţia în 1993.
- OFICIAL! Anatol Arapu este noul ministru al Finanţelor. Preşedintele Nicolae Timofti a semnat decretul de numire
- Negruţa ar fi fost impus să-şi dea demisia, din cauza dosarului penal. "PLDM se pregăteşte de alegeri şi îşi fortifică echipa"
- Păreri împărţite despre noul ministru al Finanţelor: Nu putem să ne aşteptăm la nimic bun de la această candidatură