(FOTO) Peste 240 de mii de dolari urmează să ajungă pe conturile ARBI a CNA
Peste 240 de mii de dolari, echivalentul a 4 milioane de lei, urmează să ajungă pe conturile Agenției de recuperare a bunurilor infracționale (ARBI), în scop de administrare, în urma demersului Direcției generale urmărire penală (DGUP) a Centrului Naţional Anticorupţie (CNA).
Potrivit DGUP, ofițerii de urmărire penală, sub conducerea procesuală a Procuraturii municipiului Chișinău, au reluat ancheta pe o cauză pornită în anul 2005 pe faptul comiterii infracțiunii de spălare a banilor în circumstanțe agravante, în care au fost recunoscuți în calitate de corp delict mijloace financiare în sumă totală de 242 615 dolari, echivalentul a peste 4 milioane de lei.
La această etapă a urmăririi penale, mijloacele financiare transmise spre păstrare temporară Serviciului Fiscal de Stat încă, în anul 2009, au fost preluate în vederea transmiterii spre administrare Agenției de Recuperare a Bunurilor Infracționale (ARBI).