Un conațional în vârstă de 27 de ani, pasager al automobilului de model "Renault", ar fi încercat să introducă ilicit în țară petarde și artificii.
Funcționarii postului vamal Palanca au verificat automobilul ce se deplasa din Ucraina spre Republica Moldova. În urma controlului, vameșii au depistat petardele și artificiile care erau ascunse în diferite spații ale automobilului.
Mărfurile s-au dovedit a fi ale pasagerului.
Bunurile au fost ridicate și sunt pasibile confiscării, iar persoana- sancționată.