Primele imagini de la locul accidentului feroviar din sudul Moldovei. O macara ridică vagoanele cu grâu care s-au răsturnat. Au fost montate 50 de metri de cale ferată cu șine, urmează reabilitarea în total a 150 de metri.
Cele șase vagoane încărcate cu cereale, care au deraiat de pe cale, au fost scoase și redirecționate la stația Basarabeasca. Aproximativ 50 de angajați ai întreprinderii Calea Ferată din Moldova (CFM) lucrează pentru a înlătura consecințele accidentului feroviar de vineri, 5 august.
CITEȘTE ȘI ...Accident feroviar, în sudul Moldovei. 6 vagoane ale unui tren s-au răsturnat
Reprezentanții întreprinderii Calea Ferată din Moldova au precizat că pentru a nu risipi marfa, vagoanele accidentate, pline cu cereale, sunt descărcate într-un loc special.
În acest scop, la fața locului este și o macara specială care ridică și direcționează vagoanele.