FOTO REPORT! Viorel Chetraru, aşa cum nu l-ai mai văzut
Directorul Centrului Naţional Anticorupţie, Viorel Chetraru, a fost astăzi testat cu poligraful. După ce a răspuns la întrebările experţilor, oficialul a povestit pentru Publika TV cum a decurs procesul.
Chetraru a spus că a fost întrebat despre droguri, mită, abateri disciplinare sau abateri de serviciu. "Cred că am obţinut un rezultat pozitiv. Urmează specialiştii să facă analiza diagramelor. Am mai trecut un astfel de test în România. Nu a fost nici uşor, dar nici complicat. Am fost emotiv, pentru că este unul dintre primele teste, iar prima fază a fost marcată de o prezenţă mare a presei, ceea ce lasă şi o amprentă asupra evenimentului", a menţionat generalul.
Publika.md aminteşte că directorul CNA a recunoscut că a întârziat la serviciu şi că a spus minciuni grave. Precizăm că şi angajaţii Centrului Naţional Anticorupţie vor fi testaţi cu poligraful.