(FOTO) Sportivii moldoveni se întorc acasă cu medalii obţinute în condiţii extreme la Campionatul European de lupte
Cei patru medaliaţi moldoveni la Campionatul European de lupte din Finlanda au reuşit această performanţă în condiţii extreme. Vicecampionul la lupte greco-romane, Victor Ciobanu a declarat că a ratat aurul din cauza că era foarte obosit în timpul finalei, iar singura luptătoare care a urcat pe podium, Natalia Budu, a câştigat medalia la mai puţin de un an după ce a născut.
Cel mai bun rezultat dintre toţi l-a reuşit Victor Ciobanu, care a ajuns până în finala categoriei de 59 kilograme la lupte greco-romane.
"Nu era un adversar de neînvins. Dar depindea mult şi de mine, de felul în care m-am simţit eu în această luptă. Şi nu am fost într-o formă maximă", spune Victor Ciobanu.
Natalia Budu a cucerit medalia de bronz la categoria de 53 kilograme la doar zece luni după ce a născut.
"Eram foarte motivată pentru că ştiam că mă aşteaptă un copil acasă. Am lăsat-o singură pentru mult timp când am plecat la cantonament. Ştiam că trebuie să vin cu o medalie ca să nu mă mustre conştiinţa pentru că am lăsat-o", spune câştigătoarea medaliei de bronz la lupte feminine, Natalia Budu.
În staful tehnic al lotului naţional s-a aflat şi Anatol Guidea, luptătorul moldovean care a cucerit titlul de campion european şi vicecampion mondial în perioada când reprezenta Bulgaria.
"Mă bucur nespus de mult pentru că în calitate de sportiv nu am reuşit să fac acest lucru pentru ţara mea, dar în calitate de antrenor, sper, ca împreună cu colegii mei, Ruslan Bodişteanu şi Nicolae Oriol, să reuşim să facem acest lucru nu numai în acest an", a declarat antrenorul Anatol Guidea.
La Campionatul European de lupte din Finlanda, sportivii moldoveni au cucerit în total 4 medalii, acesta fiind cel mai bun rezultat din istoria participării ţării noastre la Europene. Pentru faptul că s-au clasat pe locul trei, Nicolae Ceban, Andrei Perpeliţă şi Natalia Budu vor primi din partea ministerului câte 30 mii de lei, iar Victor Ciobanu va fi răsplătit cu 44 mii de lei pentru argintul câştigat la Vantaa.