(FOTO) Strada Iași din Orhei a fost reabilitată. Localnică: Orașul nostru înflorește
În Orhei a fost inaugurat un tronson reabilitat pe strada Iași din microraionul Lupoaica. Noua porțiune de drum, cu o lungime de 300 de metri, va aduce confort pentru cel puțin 30 de gospodării și aproape 100 de oameni, care locuiesc aici.
Inginerul-șef al întreprinderii locativ-comunale Orhei, Nicanor Pulbere, a subliniat că inginerii și constructorii au depus maximum efort pentru realizarea proiectului.
Ilan Șor s-a alăturat mesajelor de felicitare, și a subliniat importanța eforturilor comune depuse în scopul dezvoltării Orheiului.
„Astăzi, sunt în mod special bucuros că am reușit să deschidem încă un drum reconstruit în orașul nostru iubit. Mă mândresc că Orhei a devenit cel mai îngrijit și minunat oraș din țara noastră. Scopul meu – să fac din orașul nostru o adevărată perlă mondială. Și eu sunt sigur, noi suntem capabili să îndeplinim aceasta. Vreau să-mi exprim recunoștința pentru susținerea Dumneavoastră. Doar noi facem aceasta, în primul rând, pentru Dumneavoastră, pentru locuitorii noștri minunați”, a declarat Ilan Șor.
O locuitoare a microraionului Lupoaica a spus că porțiunea reabilitată de pe strada Iași este o adevărată minune.
„Noi, locuitorii acestui microraion, demult am visat să reconstruim strada respectivă, și acum aceasta a devenit realitate. Este o imensă ușurare în viața noastră de zi cu zi. Nu doar drumurile au fost făcute superb, dar și totul în jur - peisajul urban a fost adus în ordine. Vedem că orașul nostru înflorește, și asta este meritul echipei lui Ilan Șor, care lucrează pentru binele nostru”, a remarcat Ana, o locuitoare a microraionului Lupoaica.
„Deschiderea porțiunii reparate pe strada Iași este o veste minunată pentru noi, antreprenorii. Aceasta ne facilitează accesul către magazinele și întreprinderile noastre, ceea ce va contribui la dezvoltarea businessului. În afară de aceasta, infrastructura reabilitată fa face raionul nostru mai atractiv pentru clienții noi. Iată un exemplu evident, cum investițiile în infrastructura orășenească pot stimula creșterea economică și îmbunătăți calitatea vieții locuitorilor”, a împărtășit antreprenoarea locală Irina.
Zilnic, în Orhei sunt lansate noi proiecte de infrastructură. Din 2015, datorită eforturilor echipei lui Ilan Șor, în Orhei a fost modernizată mai mult de 90 la sută din infrastructură.