Un minor de 16 ani a fost depistat de carabineri cu substanţe interzise. Cazul a avut loc în amiaza zilei de miercuri, în timp ce echipajul de carabinieri al Direcției Regionale Centru a IGC, executa serviciul de menținere a ordinii publice pe sectorul Rîșcani din Chişinău.
Tânărul, manifesta un comportament suspect, fapt ce a atras atenția angajaților Inspectoratului General de Carabinieri.
Ulterior, fiind stopat pentru verificări, oamenii legii au constatat că acesta este un minor, iar în urma discuțiilor, acesta a recunoscut că deține asupra sa 7 pachețele cu substanțe interzise.
La faţa locului, a fost solicitată Grupa Operativă a Inspectoratul de Poliţie Rîșcani, pentru documentare și stabilirea tuturor circumstanțelor.
Substanțele au fost ridicate și transmise spre expertiză iar alte circumstanțe urmează a fi stabilite.