(FOTO) Ziua ușilor deschise la casa olarului Zaharia Triboi. Meşterul popular vrea să-şi transforme gospodăria în pensiune turistică
Embed:
Casa olarului Zaharia Triboi, unul dintre puţinii meşteri populari din ţară care face oale din ceramică neagră, ar putea deveni atracţie turistică în scurt timp. Meşterul popular vrea să-şi transforme gospodăria şi atelierul din Cioreşti, Nisporeni, în pensiune. Cu această ocazie, el a organizat ziua ușilor deschise, iar cei care i-au păşit pragul au avut ocazia să admire lucrările şi chiar să confecţioneze singuri obiecte din lut.
Zaharia Triboi are 60 de ani şi de mic copil transformă argila într-o adevărată operă de artă. Meşterul popular a învăţat să îmblânzească lutul de la părinţi, iar secretul l-a transmis şi copiilor săi.
"Am vase diferite şi aşa pentru decor, şi suvenire tradiţionale, vase de gătit, şi pentru vin. Înainte copilăria o petrecem nu cu jucării de plastic, dar aveam nişte ţuruieci de lut", a spus olarul.
Olarul a decis să organizeze ziua uşilor deschise, în primul rând, pentru le reaminti oamenilor tradiţiile strămoşeşti:
"Trebuie multă răbdare ca să-ţi reuşească un asemenea cocoșel, dar scopul de a promova valorile locale şi tradiţiile, şi oamenii sunt cu mult mai presus decât atât".
"Este o măiestrie, fiecare moldovean, fiecare gospodar are un talent în ceva, aici la Zaharia am văzut talentul adevărat a unui gospodar, a unui om dedicat meseriei".
"Eu am văzut şi este un grad de profesionalism foarte înalt, eu pentru prima dată am văzut cu ochii mei, îmi este foarte interesant, foarte interesant, ai despre ce să povestești."
Meşterul popular are o casă spaţioasă şi un atelier inedit, iar scopul său este să-şi transforme gospodăria într-o pensiune turistică. Primarul satului Cioreşti susţine ideea olarului.
"Avem un scop comun, atât ca să-l promovăm pe domnul Zaharia Triboi în continuare, fiindcă prin intermediul acestui meşter popular, ne promovăm şi noi localitatea proprie. Casa acestui olar, a olarului Zaharia Triboi va fi unul din obiectivele turistice", a declarat Valeriu Guţu, primarul satului Cioreşti.

atracţie turistică, casa olarului, meșteri populari, oale din ceramică neagră, Zaharia Triboitoate TAG-urile
Social
Social
- Moldova, în TOPUL ŢĂRILOR ce merită a fi vizitate în Martie. De ce turiştii aleg anume această lună
- Danemarca are o nouă atracție turistică. Un turn înalt de 22 de metri își așteaptă vizitatorii (VIDEO)
- Festivalul cântecelor pascale la Criuleni: Coruri bisericeşti, ansambluri folclorice şi meşteri populari s-au întâlnit a doua zi de Paşti