Fotografia care a stârnit mânia tunisienilor şi pentru care o tânără va fi omorâtă cu pietre VIDEO
O tânără din Tunisia care a îndrăznit să se alăture grupului Femen şi a postat o fotografie topless pe Facebook a stârnit mânia autorităţilor tunisiene. Revolată, Comisia pentru Promovarea Virtuţilor şi Prevenirea Păcatului din Tunisia a decis să o omoare cu pietre, informează rtv.net.
Amina, o tunisiancă de 19 ani, a aderat la grupul internaţional de protestatare topless Femen, la începutul lunii martie. Ea a postat pe Facebook mesaje ostile, jignitoare la adresa societăţii tunisiene îndoctrinată cu morale care îngrădesc şi subminează drepturile femeii. A apărut şi într-o emisiune de televiziune, cu faţa blurată pentru a nu i se recunoaşte identitatea şi a vorbit despre ce a determinat-o să se alăture Femen.
"Trupul meu îmi aparţine şi nu este destinat să slujească pe nimeni”, a scris Amina pe contul ei de Facebook, mesajul fiind însoţit de o poză topless. În altă fotografie, Amina apare făcând un gest indecent şi are scris pe trup: "Fuck your morals".
Autorităţile tunisiene au fost revoltate de atitudinea tinerei, iar şeful Comisiei pentru Promovarea Virtutilor şi Prevenirea Păcatului din Tunisia, predicatorul islamist Almi Adel, a cerut ca fata să fie ucisă cu pietre.
Amina a dispărut însă şi, potrivit digitaljournal.com, ea ar fi fost internată de către membrii familiei sale într-un spital de psihiatrie, după cum a informat lidera grupului Femen din Paris, Ina Sevcenko, citată de acelaşi blog.
Nu se ştie însă exact care dintre membrii familiei ei ar fi luat-o şi dus-o în spital, deoarece o înregistrare video pe un site arab, Arabia5 arată că tânăra ar fi fost răpită în campusul facultăţii, unde se vede şi o maşină de salvare.