Fotografia ucigașă! Topul ţărilor cu cele mai multe decese cauzate de selfie-uri
În încercarea de a face selfie-ul perfect, multe persoane nu mai sunt atente la ceea ce se întâmplă în jur şi se accidentează sau, în cele mai grave cazuri, mor. Firma Priceonomics a analizat cazurile de decese legate de selfie-uri din 2014 şi până acum. Informaţiile au fost extrase din diferite surse, fiind găsite 49 de cazuri confirmate, scrie go4it.ro.
Principalele trei cauze ale deceselor legate de selfie-uri sunt: căderea de la înălţime (16 cazuri), înec (14 cazuri) şi accidente în care sunt implicate trenuri (8 cazuri).
În ultimii doi ani, în India au fost înregistrate cele mai multe decese legate de selfie-uri. Statul asiatic este urmat în clasament de Rusia şi SUA.
După cum se observă din infograficul realizat de Statista pe baza datelor Priceonomics, România se situează pe poziţia 9 în top, cu un deces legat de selfie-uri înregistrat în ultimii doi ani.
Se pare că bărbaţii riscă mai mult în căutarea selfie-ului perfect. Din cele 49 de cazuri de decese, în 36 au fost implicaţi bărbaţi.
Datele Priceonomics arată şi că vârsta de 21 de ani este cea mai periculoasă pentru selfie-uri. Din totalul celor morţi, 12 (27%) aveau această vârstă.