Fotografii de colecție la Parlament. Evenimentul i-a surprins plăcut pe deputați
Preluarea de către Slovacia a Președinției Consiliului Uniunii Europene a fost marcată astăzi, la Parlament, printr-o expoziție de fotografii a unuia dintre cei mai renumiți politicieni ai acestei ţări -"Alexander Dubcek". Evenimentul a fost organizat de Ambasada și Ministerul de Externe ai Slovaciei.
La expoziţie au fost expuse fotografii de la evenimente oficiale, de mare importanţă istorică, la care a participat Alexander Dubcek. Politicianul apare şi în fotografii alături de oameni de rând. Expoziţia a fost inaugurată de președintele Parlamentului de la Chişinău și ambasadorul Slovaciei în ţara noastră.
"Sunt onorat să dau deschidere acestui vernisaj din două motive importante. Primul motiv este că Alexander Dubcek a fost cel care a jucat un rol foarte important în istoria Cehoslovaciei de atunci, Slovaciei de astăzi și a Cehiei și nu numai în regiune. A fost un politician care a avut o viziune, a avut curaj", susține președintele Parlamentului Andrian Candu.
"Alexander Dubcek ne inspiră în viața şi activitatea de zi cu zi și ne-a arătat exemplul cum să fim mai aproape de oameni", a spus ambasadorul Slovaciei în Republica Moldova, Robert Kirnag.
Deputații susţin că personalitatea lui Alexander Dubcek este un adevărat exemplu pentru toți politicienii.
"Din toate aceste poze vedeți cât era de simplu, cât era de deschis populației, câtă dragoste și luciul din ochii cetățenilor când aveau loc întâlnirile", a menționat deputatul democrat Valentina Stratan.
"Este o experiență pozitivă și pentru parlamentarii noștri, fiind o personalitate politică din Slovacia, deci ca un exemplu și pentru noi, pentru Republica Moldova", a spus Ștefan Vlas deputat PL.
"Domnul Dubcek simbolizează libertate, simbolizează democrația, adică schimbările care au avut loc în Slovacia. E o ocazie și pentru noi să, participând la această expoziție să reflectăm asupra evenimentelor din țara noastră", a precizat Valeriu Ghilețchi.
Alexander Dubcek, deţinător al premiului Saharov pentru libertatea de gândire, a fost un politician slovac, care s-a implicat activ în reformarea regimului comunist în timpul "Primăverii de la Praga".