(FOTO/VIDEO) Absolvenţii de la Medicină au jurat că vor fi doctori buni. VEZI ce le-a promis premierul Iurie Leancă
Absolvenţii Universităţii de Stat de Medicină şi Farmacie "Nicolae Testemiţanu" şi-au luat, astăzi, rămas bun de la anii de facultate. Cei peste 900 de absolvenţi au depus Jurământul lui Hipocrate în sala Palatului Naţional, alături de părinţi, profesori şi prieteni.
Dincolo de emoţiile, bucuriile şi împlinirile tinerilor, cei mai mulţi dintre ei vor avea de înfruntat o realitate dură: vor munci mult, dar nu vor fi remuneraţi pe măsură. Timp de trei ani, ei vor primi o bursă lunară de aproape o mie de lei.
Astfel, deşi spun că vor fi devotaţi profesiei, tinerii afirmă că din cauza salariilor mici le va fi greu să se descurce:
"Nu cred că o să fie schimbări, pentru că nu suntem primii care fac atât de fastuos ziua de astăzi, de aceea nu pot să mă dau cu părerea, pentru că nu a fost făcut nici măcar un pas, nici măcar jumătate de pas în acest domeniu".
Alţi absolvenţi sunt mai optimişti:
"Un medic bun are un salariu bun. Eu cred că voi fi un specialist bun".
"E o problemă foarte mare, dar cred că o va rezolva timpul, experienţa în domeniu. Cu timpul totul se va rezolvă de la sine, fără să recurgem la alte metode".
Premierul Iurie Leancă, prezent la eveniment, le-a promis absolvenţilor burse mai mari.
"Guvernul va suplimenta, până la finele acestui an, bursa pentru rezidenţi cu un salariu de medic pentru munca depusă, aşa cum se practică în ţările baltice, Austria, Germania", a promis Iurie Leancă.
Dintre cei 900 de absolvenţi care au depus jurământul, peste o sută sunt din afara ţării.