Fracţiunea Platformei DA solicită convocarea Parlamentului
Fracţiunea Platformei DA solicită ca Parlamentul să fie convocat în ședință pentru a examina scumpirea carburanților din ultima perioadă. Deputaţii vor să audieze raportul Consiliului Concurenței privind înțelegerile de cartel din partea companiilor petroliere în perioada 2019-2021, dar și cel al ANRE referitor la elaborarea metodologiei de formare a prețurilor plafon pentru carburanţi.
Secretariatul Parlamentului a precizat că, deocamdată, nu a fost luată o decizie în acest sens. Legislativul dizolvat se poate întruni în ședință însă deputaţii au dreptul să aprobe doar proiecte de hotărâri şi legi ordinare, documente care nu vizează domeniile justiţiei sau economie. Cea mai recentă scumpire a carburanţilor a avut loc la sfârşitul lunii mai, când un litru de benzină A 95 a ajuns să coste 20 de lei şi 40 de bani, iar un litru de motorină se vinde acum cu 16 lei şi 80 de bani, cu 45 de bani mai mult.
Recent, Parlamentul a decis ca preţurile pentru carburanţi să fie din nou plafonate de Agenţia Naţională pentru Reglementare în Energetică. Potrivit serviciului de presă al ANRE, instituţia urmează să aprobe un regulament în acest sens până în data de 14 iunie. Elaborarea documentul este la etapa consultărilor publice.