Fracţiunea PLDM a depus sesizare la Curtea Constituţională în cazul ridicării imunităţii lui Vlad Filat
Deputaţii liberal-democraţi solicită Curţii Constituţionale să se pronunţe asupra hotărârii legislativului prin care i-a fost ridicată imunitatea parlamentară deputatului PLDM, Vlad Filat. În sesizarea depusă de parlamentarii liberal-democraţi, se menţionează că deputaţii au încălcat Constituţia, Regulamentul Parlamentului şi Legea despre statutul deputatului.
În sesizare se mai spune că "trimiterea în judecată penală" a unei persoane, care nu este încă pusă sub învinuire, reprezintă violarea prezumţiei nevinovăţiei.
"Rezumatul cerinţelor se referă la timpul prezentării, votul deschis, pe când legea spune absolut clar că se votează prin vot închis şi preşedintele Parlamentului nu a avut niciun temei să pună la vot o cerere ilegală", a spus viceprfeşedintele PLDM Valeriu Streleţ.
Fracţiunea Partidului Liberal Democrat solicită magistraţilor să examineze această sesizare în regim de urgenţă şi să suspende hotărârea Parlamentului până la soluţionarea cauzei.
Preşedintele Comisiei juridice a Parlamentului, Raisa Apolschi, respinge acuzaţiile şi spune că membrii Comisiei au respectat legislaţia.
"În ceea ce priveşte procedura de examinare, scrie până la 15, nu este un termen minim, ceea ce ne permite să examinăm. Comisia juridică a fost convocată imediat, asta o cerea situaţia în care ne-am pomenit în cadrul şedinţei", a declarat preşedintele Comisiei Juridice a Parlamentului, Raisa Apolschi.
"E O CRIMĂ DEOSEBIT DE GRAVĂ!" Procurorul General cere ridicarea imunităţii lui Vlad Filat
PUBLIKA.MD aminteşte că deputatul Vlad Filat a rămas fără imunitate parlamentară, fiind cercetat penal în dosarul fraudelor din sistemul financiar-bancar. El este bănuit de trafic de influenţă şi corupere pasivă.
Judecătoria Buiucani: Vlad Filat a primit mandat de arest preventiv pentru 30 de zile
Duminică, Vlad Filat a primit mandat de arest pentru 30 de zile. Decizia a fost luată de Judecătoria Buiucani.
- Curtea Constituţională se va expune astăzi pe marginea lichidării Prezidiului Guvernului
- Şedinţă secretă la Guvern în miez de noapte: Filat i-a adunat pe deputaţii şi miniştrii PLDM
- Fostul premier Vlad Filat îşi sărbătoreşte, astăzi, ziua de naştere
- Mandatul de reţinere a lui Filat NU A EXPIRAT înainte de pronunţarea deciziei judecătoreşti
- Fostul premier Vlad Filat va sta 30 de zile în arest, în izolatorul CNA. CRONICA EVENIMENTELOR
- Dan Dungaciu: Republica Moldova îşi va continua parcursul european