Francesca Schiavone va ocupa poziţia a 7-a în clasamentul WTA
Francesca Schiavone, în vârstă de 29 de ani a devenit prima italinacă care câştigă un turneu de mare şlam. În primul set, Samantha şi Francesca, care au jucat pentru prima dată o finală de Grand Slam şi-au cîştigat game-urile pe propriul serviciu pînă la scorul de 4-4, cînd Francesca Schiavone s-a desprins decisiv. Favorita 17 s-a impus cu 6-4.
Setul secund a început cu dominaţia Samanthei Stosur care a condus cu 4-2, graţie unui break reuşit la scorul de 2-1 pentru australiancă. Italianca a revenit şi a restabilit egalitatea, 4-4, egalitate care s-a menţinut pînă la 6-6, cînd s-a ajuns la tie-break. Francesca Schiavone a dominat cu autoritate tie-break-ul pe care şi l-a adjudecat cu 7-2, reuşind astfel să cîştige primul turneu de Grand Slam al carierei.
Graţie acestei performanţe, italianca Francesca Schiavone va deveni cea mai bine clasată tenismenă din ţara sa, după ce va urca pe poziţia şapte în clasamentul WTA.