Francezii bogaţi pleacă din ţară, iar arabii şi ruşii le iau locul
Piaţa imobiliară de lux din Paris dă semne de revigorare după revenirea cumpărătorilor bogaţi din Orientul Mijlociu, SUA şi Rusia, dar şi datorită scăderii de peste 10% a preţurilor într-un an. Asta după ce mai mulţi francezi înstăriţi au plecat din ţară, inclusiv actorul Gerard Depardieu, nemulţumiţi de taxele ridicate, scrie Ziarul Financiar.
În timp ce datele furnizate de notari arată că numărul apartamentelor vândute în prima jumătate a anului este cu 22% sub media ultimilor 10 ani, tranzacţiile au înregistrat în trimestrul al doilea o creştere de 5% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Străinii au cumpărat 7,7% din casele vândute în Paris în prima jumătate a anului, aproape de recordul de 8% înregistrat în 2003 şi 2008 şi în urcare de la 7,3% anul trecut.
"Am avut 12 luni groaznice între aprilie 2012 şi aprilie 2013. (...) Piaţa s-a trezit însă în urma scăderii preţurilor. Străinii se uită din nou la Franţa, pentru că şi-au dat seama că, în final, iadul taxelor este pentru noi şi nu pentru ei", a declarat Charles-Marie Jottras, preşedintele Daniel Feau, firmă afiliată la Christie’s International Real Estate.
Preşedintele Franţei, François Hollande, a anunţat după alegerile din mai 2012 noi taxe pentru companii şi populaţie în acest an, cu impact de 30 mld. euro, inclusiv creşterea la 75% a unei taxe pe veniturile salariale mai mari de 1 mil. euro. Creşterile de taxe au făcut parte din strategia preşedintelui francez de a reduce deficitul bugetar, de 4,8% anul trecut.
- A doua cea mai mare economie din zona euro îşi pierde antreprenorii. "Este un iad fiscal"
- Moldova va apela la specialişti din Franţa pentru a le dovedi ruşilor că au greşit când au impus embargou la vinuri
- Moldovenii, mai puţin agreaţi de români. În topul preferinţelor sunt britanicii, nemţii şi francezii