Francezii de la Renault și PSA plătesc nota acordurilor cu Daimler și GM
Producătorii auto francezi Renault și PSA Peugeot – Citroen au întors armele în războiul din industrie în privința emisiilor maxime de CO2. Conform reglementărilor europene, la nivelul anului 2020, emisiile medii ale vehiculelor produse ar trebui să scadă la 95 gr./km, scrie Capital.ro.
Conform ANE, atât Renault cât și PSA, companii care au susținut cu putere reducerea drastică a emisiilor de CO2 până la 95 gr./km alături de italienii de la Fiat, par să fi schimbat brusc taberele. Un oficial al guvernului francez a declarat că „am fost înștiințați de această nouă poziție comună a industriei noastre săptămâna trecută”.
Prin urmare, presiunile făcute atât de industriașii germani, cât și de cancelarul Angela Merkel par să aibă roade.
După ce au reușit să impună ca emisiile de CO2 luate în calcul să fie cele medii, pentru întreaga flotă, și nu maxime pentru fiecare model în parte, germanii par să obțină o nouă victorie. Dorința companiilor din cel mai puternic stat european este ca emisiile de 95 gr CO2/km – care ar însemna ca mașinile să consume, în medie, doar 4 l de combustibil pentru fiecare 100 km – să fie atinse progresiv între 2020 și 2024. Mai exact, peste șase ani ar trebui ca doar 80% dintre mașini să emită sub 95 gr/km, urmând ca anual, până în 2024, câte 5% din mașinile produse să se încadreze în aceste limite.
Motivul pentru care germanii încearcă această strategie este legat, desigur, de faptul că majoritatea vehiculelor premium au motoare mari care se pot încadra într-o limită de consum mediu de 4 l/100 km doar cu cheltuieli enorme de cercetare și dezvoltare.