Francezii vor înapoi jumătate din banii plătiți pe marca Opel. Ce probleme au găsit
Grupul PSA, producătorul Peugeot, care a plătit General Motors 1,3 miliarde de euro pentru Opel, vrea ca grupul american să îi ramburseze jumătate din această sumă, după ce a descoperit amploarea problemelor legate de emisiile de dioxid de carbon ale vehiculelor produse de divizia germană şi expunerea acesteia la amenzi din partea Uniunii Europene, au declarat surse aproapiate situaţiei, scrie digi24.ro.
PSA, care a finalizat achiziţia la sfârşitul lunii iulie, a anunţat la începutul lunii noiembrie că trebuie să treacă modelele Opel pe tehnologia sa proprie mai eficientă energetic mai repede decât planificase iniţial, pentru a reduce emisiile de dioxid de carbon înaine de intrarea în vigoare a unor noi limite europene, în perioada 2020-2021. Nerespectarea noilor prevederi va fi penalizată de UE cu amenzi mari.
Producătorul auto francez a anunţat General Motors că îi datorează peste o jumătate de miliard de euro şi că intenţionează să îi ceară banii în justiţie, pe motiv că a fost indus în eroare în legătură cu strategia Opel în domeniul emisiilor, au spus două persoane apropiate situaţiei.
Una dintre surse a spus că PSA vrea să obţină 600-800 de milioane de euro.
Cele două părţi au discutat despre această problemă, dar PSA nu a făcut încă o solicitare oficială.
Un purtător de cuvânt al GM a spus că grupul nu a primit o solicitare din partea PSA legată de emisiile de dioxid de carbon şi că înainte de vânzare PSA a efectuat o verificare amănunţită şi a primit informaţii substanţiale despre Opel.
Reprezentanții PSA au refuzat să comenteze.
- Scandal la o grădiniță din Capitală. Părinţii, revoltați că poarta instituției e mereu deschisă şi intră câini
- Probleme în paradis? Shakira și Pique s-au certat în public într-un restaurant din Barcelona
- O blondă BĂTĂUŞĂ se dă în spectacol la Inspectoratul de Poliţie. Cum arată tipa (VIDEO/GALERIE FOTO)