Francezul Alexis Pinturault s-a impus în cursa de slalom, din Cupa Mondială de schi alpin
Francezul Alexis Pinturault s-a impus în cursa de slalom programată în staţiunea elveţiană Wengen, în Cupa Mondială de schi alpin. Tânărul în vârstă de 22 de ani a obţinut astfel primul succes din actualul sezon şi al cincilea în carieră.
Pinturault a fost abia pe locul şapte la capătul primei manşe, una în care cel mai rapid a fost austriacul Marcel Hirscher. Dar apoi francezul a făcut o manşă secundă excelentă şi a câştigat cu un avans de 34 de sutimi faţă de al doilea clasat, germanul Felix Neureuther. Hirscher a ocupat abia locul al treilea la final, la 63 de sutimi în urma învingătorului.
În clasamentul general al sezonului, primul loc este ocupat de norvegianul Aksel Lund Svindal, urmat de Marcel Hirscher la 22 de puncte. Pinturault a urcat pe locul trei, dar este la 229 de puncte în urma lui Hirscher.