Franck Ribery se retrage de la naţionala Franţei, pentru a se dedica mai mult familiei
Embed:
Încă un şoc pentru naţionala Franţei! Unul dintre cei mai buni fotbalişti al selecţionatei din ultimii ani, Franck Ribery a anunţat că se retrage de la naţională. Fotbalistul lui Bayern şi-a motivat decizia prin faptul că vrea să se dedice mai mult familiei.
Jucătorul echipei Bayern Munchen, Franck Ribery, a declarat, într-un interviu pentru publicaţia germană Kicker, că se retrage de la reprezentativa Franţei.
"Vreau să mă dedic mai mult familiei. Au fost urcuşuri şi coborâşuri, dar acum este momentul pentru un nou capitol. Mă opresc. Mi-am dat seama că a venit momentul. Vreau să mă concentrez pentru evoluţia la Bayern Munchen şi să las loc numeroşilor tineri talentaţi în echipa naţională", a declarat Franck Ribery.
Ribery, în vârstă de 31 de ani, a lipsit de la Cupa Mondială din Brazilia din cauza unei accidentări. Fotbalistul a evoluat la naţională din 2006 şi a jucat în 81 meciuri, marcând de 16 ori. Cel mai mare succes cu reprezentativa "Cocoşului galic", Ribery l-a obţinut în 2006, atunci când a ajuns până în finala Campionatului Mondial, care a avut loc în Germania.
Ribery este al doilea star care se retrage de la naţională în ultimele zile. Săptămâna trecută, Samir Nasri a anunţat că nu mai doreşte să evolueze pentru selecţionata Franţei.