Frank Schafer şi-a dat demisia de la FC Koln
Frank Schafer şi-a dat demisia de la FC Koln după cea de-a treia înfrângere consecutivă din Bundesliga, suferită la Wolfsburg, 1-4, iar nemţii n-au stat mult pe gânduri şi l-au angajat pe fostul director tehnic, Volker Finke.
Cu trei etape înainte de finalul sezonului, Frank Schäfer a şocat pe toată lumea, prezentându-i conducerii lui FC Köln demisia din funcţia de antrenor al echipei. Schäfer, care preluase echipa în octombrie de la croatul Zvonimir Soldo, anunţase mai devreme că va pleca de la Koln la sfârşitul campionatului, dar demisia lui a fost hotărâtă de înfrângerea categorică din week-end-ul trecut.
Volker Finke va ocupa funcţia de antrenor interimar în ultimele trei meciuri ale sezonului, contra lui Bayer Leverskusen, Eintrach Frankfurt şi Schalke. Fiind la un pas de retrogradare, jucătorii lui Koln au primit ameninţări cu moartea din partea fanilor.